Cu un brad cunoscut în Europa, asociația noastră a organizat în timp numeroase campanii și evenimente europene sub egida unor prestigioase organisme de nivel mondial, Organizația Mondială a Sănătății, spre exemplu, sau institute de specialitate, cel de siguranță rutieră din Belgia, spre alt exemplu. Acesta din urmă a elaborat o amplă metodologie pentru întocmirea unui studiu european și care a fost canalizat spre ce se întâmplă în existența noastră după producerea unui accident. O temă cu totul nouă pentru România, de a cărui cercetare ne-am ocupat și pot spune că nu a fost ușor. În primul rând, șoferul sau pasagerul român nu au fost obișnuiți cu un astfel de chestionar care presupunea nu doar întrebări personale, ci și modul în care a decurs relația cu autoritățile statului în post accident. Lucruri legate de relația cu familia, cu mediul serviciului, cu instituțiile medicale și perioadele de covalescență, costurile, perioadele de inactivitate, relația cu asigurătorii etc, o cercetare extrem de interesantă și care, din pricina răspunsurilor scurte, fără informații complexe nu au fost atât de relevante pentru studiu. Din păcate! De altfel, comparativ cu zecile de mii de repodenți din alte state, România a avut un procent de sub 10 % și din acele răspunsuri nu toate au putut fi interpretate la justa lor informație! Dar a fost un prim pas, important și care va continua și cu alte studii sau cercetări sociologice, până la urmă trebuind să ne obișnuim să privim situațiile prin care trecem așa cum sunt, nu totdeauna ușoare, dar cu morală. Nu de alta, dar în perspectivă, când vom avea de ales între a merge prea repede și poate neatent, să ne gândim mai bine înainte! Studiul poate fin consultat în format pdf la adresa de mai jos sau direct, pe site-ul Institutului Belgian de Siguranță Rutieră.