În 2011, pe fondul instituirii la nivel european a unui nou deceniu de siguranță rutieră, 2011-2020, autoritățile au conceput o campanie denumită Atenție! Circul și eu! Destinată în principal a-i atenționa pe adulți că traficul este format și din pietoni copii. Lansarea a avut loc la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, unde în afara prezentărilor de rigoare din partea autorităților, asociația noastră a fost singura care a făcut o demonstrație practică de intervenție medicală pentru un elev în stop cardio-respirator. După momentele festive, asociația noastră a rămas în școală și a făcut demonstrații practice cu elevii a patru clase.
Din acel an, campania are o desfășurare periodică, în câteva colegii naționale.