Sănătate prin mișcare

În fiecare an, Organizația Mondială a Sănătății, OMS, propune statelor câte un eveniment public, cu o temă specifică. În 2008, spre exemplu, organizația propunea o mișcare pro sănătate, pe fondul creșterii obezității mai ales în rândul copiilor, fast food asociat cu statul în fața calculatorului!  Asociația Siguranța Auto care desfășoară evenimente sub egida OMS încă din 2002, a înscris un eveniment în cadrul acestei campanii, cu titlul Sănătate prin mișcare, antrenând 600 de copii înscriși la Palatul Național al Copiilor din București și alți 450 de copii aflați la acel moment în Parcul Tineretului. Sub forma unor ateliere sportive, aceștia au alergat, concurat cu bicicleta sau în cadrul unor discipline precum voley, tenis de câmp și de masă, handbal, fotbal având astfel o zi plină, mult benefică organismului. Campania are loc cu o periodicitate anuală, esența mesajului fiind –Tineri și vârstnici, faceți mișcare pentru a fi cât mai sănătoși!