Este o campanie lansată de asociația noastră în 2013, pe fondul unei nevoi tot mai mari de existența unor astfel de aparate medicale în spațiile publice, teatre, școli, magazine comerciale. În România suferă și mor 70.000 de persoane de stop cardio -respirator, în timp ce din accidentele auto mor undeva sub 2.000 persoane pe an! Existența unor astfel de aparate ar diminua riscul pierderii unor vieți și s-ar observa mai bine grija statului față de cetățeni. Până la urmă, dotarea spațiilor publice cu defibralatoare reprezintă și o problemă de sănătate publică. În eforturile noastre de a dota cât mai multe spații publice ni s-au alăturat încă de la început Porsche România și MedImpact. Rezultatul? Am reușit să dotăm Palatul Național al Copiilor cu un defibrilator extern automat , pentru situațiile medicale în care elevii înscriși, dar și cadrele didactice și părinții pot fi puși uneori. Aici, într-un an școlar vin și pleacă peste 6500 persoane, fără a mai socoti și publicul venit la spectacolele organizate periodic sau chiar și persoanele aflate la un moment dat în parc.
România este tributară la capitolul dotare a spațiilor publice cu defibrilatoare pentru intervenții rapide, magazinele comerciale tip mall, școlile, sălile de sport și de teatru, în fapt aglomerările urbane având nevoie acută de astfel de aparate medicale. De atunci, în fiecare an reușim, prin contribuții personale sau ale sponsorilor, să dotăm măcar un singur spațiu public cu un astfel de aparat.