Click! Purtați centura, vă protejați viața!

A fost lansată în 1994, pe fondul recomandărilor pe care Comisia Europeană le-a făcut României. Fără experiență în domeniu, autoritățile au elaborat primele articole de lege prin care au stabilit ca “utilizarea centurii de siguranță să fie obligatorie doar pentru locurile din față și doar pentru deplasarea din afara orașului!” Firește, o greșeală majoră și pentru faptul că, în fapt, centura trebuie purtată indiferent de viteza de deplasare, dar și pentru că, printre altele, 80 % din timpul utilizării unui vehicul are loc în orașe, chiar dacă la viteză aparent mică, 50-60 km/h!
Impactul campaniei a fost extraordinar, descoperindu-se prin studiile de trafic întreprinse împreună cu IMAS că gradul de utilizare era, la nivel național și în urban, de doar 18 %! Pe principalele drumuri naționale și în principalele orașe, banerele expuse au cumulat o suprafață de un hectar! Astăzi, situația a fost îmbunătățită, cu un grad de utilizare ceva mai mare pentru locurile din față, peste 45%, dar rămâne pe mai departe scăzut pentru locurile din spate, 20%!
Campania are o frecvență anuală și este prima campanie de siguranță auto care a folosit, în premieră și în exclusivitate,  și rețeaua de transport a metroului!